Înaintea partidei de la Istanbul, șefii Stelei se întreceau în declarații ce lăsau să se înțeleagă că titlul este primordial, calificarea în primăvara europeană fiind doar un obiectiv trecut la „și altele”. Chiar și așa, înfrângerea cu Fenerbahce a deteriorat dramatic atmosfera din sânul lotului roș-albastru. La finalul meciului de joi, Mihai Stoichiță înfiera evoluția echipei și, fără să nominalizeze, a lăsat să se înțeleagă că unii jucători nu pot face față ritmului care se cere la Steaua. Supărarea antrenorului nu a dispărut nici ieri-dimineață, când nu le-a vorbit aproape deloc jucătorilor la ședința de pregătire.
Obosiți și triști la recuperare Programată pentru ora 3:00, aterizarea avionului care i-a adus pe steliști din Turcia a fost amânată cu aproape două ore. La nici cinci ceasuri după ce au ajuns în România, roș-albaștrii au fost convocați la stadionul din Ghencea pentru o ședință de recuperare. Fotbaliștii, obosiți și supărați, nu au vorbit aproape deloc, la fel cum se întâmplase și după meci. Numai că tăcerea a continuat și la antrenament. Iar cel mai tăcut dintre toți a fost Stoichiță, care nu a discutat aproape deloc cu elevii săi la ședința de pregătire. „Lippi”, care și în vestiar la finalul partidei cu „Fener” s-a abținut de la comentarii, avertizase la interviurile date după meci: „Acum sunt foarte nervos pe unii. Nu e bine să vorbesc până nu mă calmez”.
Bicfalvi out! Intră Petre și Pleșan Unul dintre jucătorii care l-au exasperat pe Stoichiță a fost Eric Bicfalvi. Închizătorul a fost depășit de miza jocului, a greșit multe pase, iar pe faza defensivă a fost întrecut ușor în mai multe rânduri, inclusiv la primul gol al lui Fener. Toate acestea vin după ce, în meciul cu turcii de la București, mijlocașul era înlocuit în minutul 42, tot din cauza evoluției slabe. Din acest motiv, „Lippi” îi va titulariza cu Alba Iulia pe Ovidiu Petre și pe Pleșan, a căror absență de pe lista UEFA a deplâns-o furios și joi seară, după meci.
„Nu vreau să vorbesc acum cu ei, pentru că sunt prea nervos. Nu poți să ai atâtea greșeli, oricâtă tactică ai băga în ei” Mihai Stoichiță, antrenor Steaua – după meciul cu Fenerbahce
„Vă rog să bateți la Twente”
Chiar dacă Steaua a fost înfrântă de turci, Stoichiță este convins că elevii săi vor reuși să se califice în primăvara europeană: „Am întîlnit o echipă de Liga Campionilor. Jucăm cu Twente, care e prima în Olanda, dar eu tot cred în calificare. I-am rugat pe Daum și pe Roberto Carlos să învingă la Twente și sper că vor încerca s-o facă. Ne jucăm șansa la Tiraspol, atât de mică, dar o jucăm”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER